Se ridică şi porneşte spre izvor.La început păşeşte cu băgare de seamă.Apoi,pasul îi devine tot mai sigur şi mai degajat.După un timp nu se mai gândeşte pe unde merge.Pur şi simplu,merge.Merge printr-un culoar nu prea larg dar destul de încăpător pentru o deplasare normală.Simte încătuşarea pereţilor de piatră dar nu-l deranjează.Nu departe,i se pare că zăreşte ceva.
-Mi se pare,poate am innebunit;aici nimeni nu poate vedea nimic în întuneric .Mi-am pierdut minţile!
Dar ochii îi spun altceva.În faţa lui se cerne o boare de lumină,o horbotă ca o ceaţă aurie,strălucitoare.Pasul i se accelerează involuntar,maşinal.Asemeni unui animal,cu toate simţurile încordate,se duce....acolo,spre lumină,spre necunoscutul zărit ca prin vis.....se duce... fără teamă,fără judecată,fără regret.Orice s-ar întâmpla de aici mai departe face parte dintr-un scenariu pe care nimeni nu-l cunoaşte.Se întâmpllă uneori ca oameni dintre cei mai rezervaţi ,mai logici şi mai raţionali să pornească în aventuri nebuneşti din care, mai întotdeauna aduc la suprafaţă lucruri seaţionale.De ce sa nu se lanseze şi el într-o asemenea încercare? Va merge mai departe,dincolo de consecinţe,dincolo de viaţă şi de moarte,dincolo de „a fi”.Va merge şi va simţi doar mişcarea de înaintare a ideii,a iluziei sau a unui adveăr de altă calitate.Se trezeşte într-o sală dăltuită în stăncă albastră,un albastru pur,perfect care îţi lasă impreia unui cer perfect dintr-o dupăamiază înaltă de vară.Totul pare transparent şi cald,de o căldură umană,corporală.Piatra pare că se metamorfozează sub priviri în material organic,într-un fel de matrice primordială care te naşte şi te dispersiază continuu.Aproape toată podeaua e ocupată de un lac.Mai la o parte apare un horn care pare să se deschidă afară.Sub horn arde un foc iar lângă foc este un om.De jur împrejur sunt urme de şedere îndelungată.Gândul se revoltă:
-Am stat atâta vreme în apropierea acestui om şi n-am ştiut nimic despre el.Bizar!Deci poveştile despre grota Mokab nu sunt deşarte!
Omul ridică privirea spre el.Figura i se pare nespus de familiară.Nici măcar nu-i tresaltă inima.Omul acele se ridică în picioare cu uşurinţă şi statura aceea monumentală îl impresionează.Nu ştie ce trebuie să facă şi se lasă condus de instinct.Celălalt îşi încălzeşte mâinile la flacără.Apoi începe să se mişte lin spre stânga.Flacăra se ridică şi ea din pătulul său şi se transformă în două funii de foc împletite una în jurul celeilalte care porneasc spre cer prin deschizătura hornului.Omul,făptura aceea ,continuă să se mişte în jurul focului.Mormăie cuvinte neînţelese pe care parcă le înghite şi ,de la o vreme,îşi iuţeşte ritmul.Celălalt se lasă prins în joc.Nu înţelege şi nu poate repeta cuvintele dar urmează ritmul mişcării.De la o vreme se trezeşte mormăind şi el cuvinte pe care le ştie fără a le cunoaşte.Ritmul se înteţeşte tot mai mult.Cel găsit,cel fără vărstă,se roteşte monoton.Haina lunngă şi largă îi acopere corpul.i se văd doar măinile.Deschide palmele şi cu clinchet de argint se desfac zalele unui lanţ.Îl lasă să cadă liber până la pământ.Îl mai scutură de câteva ori şi îi dă drumul pe pietre.Argintul se zvârcoleşte o clipă şi se aşează tăcut, ghem. Cei doi continuă să se rotească cu ochii închişi mormăie doar şi simt căldura focului. La un mmoment dat, şamanul e singur. Făptura înaltă a dispărut. Ca purtat de aripi nevăzute, se ridică pe funia de foc. Funia se contopeşte cu el. Focul nu-l arde.Îi străbate doar corpul de la un capăt la altul. Se caţără pe funie şi simte în palme atngerea solidă a flăcării. O simte şi de-a lungul trupului lipit de ea. Se caţără tot mai uşor.Viteza devine tot mai mare ochii nu mai disting nici un detaliu al drumului parcurs. Căldura începe să se amestece cu un aer mai răcoros şi mai proaspăt. Apoi,un aer prăfos. O lumină puternnică, orbitoare. Cu o viteză incredibilă trece prin miezul fierbinte al unui vulcan sau a unei galaxii. Nu are timp de întrebări şi răspunsuri.Totul curge fără putinţă de oprire.Simte fizic o apăsare,o curbare a spaţiului. O deschidere,două,trei, mai departe nu le mai poate număra.
Luminările şi întunecările îl cuprind,îl înghit şi îl eliberează continu. Sunete, zgomote, şuierături,fragmente de vorbe.Se naşte în fiinţa lui ideea unor porţi.În clipa în care gândul se prinde de această idee,începe alunecarea vertiginoasă înapoi.Fără durere,fără suferinţă,coboară de unde a pornit.Deşi este parte din acest ritual,celălalt pare să îl ignore.Cercurile descrise în jurul focului se lărgesc până când cu o zvâcnitura neasşteptată şamanul,cel din altă lume,se aruncă în mijlocul flăcărillor.Pare o torţă de ceară care se evaporă lin.Sub un impuls necontrolat,se aruncă şi celălalt în foc,dar nu se poate opri şi trece dincolo de flacăra pe care ni nu o simte.Ajuns de cealaltă parte,se uită înapoi şi-şi vede corpul material rămas înmărmurit.Separarea,ruperea,asta era!Taina.Nu ,nu poate fi adevărat.Ce vede el acolo?Cine poate sta de cealaltă parte?
-Cine eşti, străine!?
Nu răspunde nimeni.Ochii goi ai corpului abandonat îl privesc fără ţintă.Nici o mişcare.Ca un strigoi înţepenit în timp . Îl fulgeră un gând;dacă nu se mai întoarce? Dacă rămâne definitiv despărţit de corp?Dacă va bântui lumea ca o stafie?
Un duh rătăitor care sub impulsul amintirilor neşterse ar deveni periculos pentru oamenii cu care ar ajunge în con tact.
-Mă întorc sau mă despart definitiv de viaţa cea pe care o cunosc ?
-Te întorci,nenorocitule !
Îi răspunde,din adâncul fiinţei nedivizate ,gândul.
-Iar ai început să vorbeşti?
-Dacă te văd aşa confuz.
-Şi dacă nu mă întorc.?
-Ei,dacă nu te întorci,totul a fost în zadar.Nu trebuia să pui în mişcare atâtea forţe universale şi să chemi Marele Şaman...
-Dar eu n-am chemat pe nimeni.
-Care eu?Care tu?
-Mă cam zăpăceşti.
-Crezi că mai poţi fi inconştientul care ai fost?Nu-ţi dai seama că trebuie să ai mai multă grijă cu ceea ce gândeşti chiar şi involuntar?
-Involuntar............atunci cum să am grijă?
-Nu ştiu.E traba ta.Să-ţi auzi subconştientul...
-Încă nu pot...
-Nici n-ai să poţi atâta timp cât rămâi blocat în logică.În intrebare.
-Cum?
-Trebuie să-ţi însuşeşti formele gând în bloc sau formele gând intuitive axate pe sentimente,dorinţe,senzaţii.
-Pare un alt univers;sunt pregătit oare să stau la aceeaşi masă cu ceea ce spui tu_
-Dar eu sunt tu,nemernicule!Dacă ai ajuns la această întrebare,eşti deja departe.
-Ce tot spui acolo?
-Uite,..vorbeşti coerent cu mine,da?
-Da,doar eşti Gândul meu.
-Nu,nu mai sunt doar gândul tău,sunt o entitate liberă care dialoghează cu celălalt tu.
-Descoperirea Eu-lui primordial.....
-Puteai să mori în vale de foame,de sete,de căldură.Dac-ai şti cât s-a investit în tine?În emanciparea ta?Ca să te facem să-i ajuşi pe alţii la rândul tău.
-Stai!
-S-a consumat energia valoroasă din tine!
-Stai!
-Atunci,întoarce-te!
Umbra plăpândă trece la pas,inapoi,prin flăcările care nu o ard.Nu mai conţine nimic material.Trece pur şi simplu şi se înfăşoară la loc pe corpul fizic.Senzaţia este neplăcută.Înăuntru e umed,cald şi miroase urât.
-Numai aşa,cu acest sacrificiu,pot ajuta mai departe oamenii.Pentru asta m-am retras,să pot găsi o cale de a-i ajuta pe semenii mei în momentele grele de cumpănă sau de boală.Da,da,trebuie să trăiesc pentru ei.
-Ţi-a venit mintea la cap!
-Ştii ceva? Mă tot întreb de ce vorbeşti atât de declasat?
-Vorbesc pr înţelesul tău,nătărăule !
-Nu pot să cred.Aşa mă apreciezi tu!?
-Hai! Gata!
-Vrei să spui că de acum înainte vom fi mereu împreună şi vom vorbi aşa mereu?
-Vreau să spun că mai bine ai intra în propriul tău corp şi ai analiza,conştient,ce găseşti acolo.
-Nu pot,mi-e greaţă.
-Ia intră din nou şi nu te mai scârbi de adevărul de acolo.Aşa simt toţi prima oară.Abia după mai multe încercări se obişnuiesc.
-Nu-i plăcut.
-Sigur că nu,noi cei imateriali ştim foarte bine asta,dar nu putem acţiona în nici un fel în formă energetică,cea curată şi plăcută,pe care nu te înduri să o înghesui în materie.
Mai trage o gură de aer curat,proaspăt şi se cufundă apoi,în tenebrele materiei care se preface mereu şi ca orice naştere continuă trebuie să fie udă,caldă,murdară.Acolo,în interioarul său se moare şi se renaşte.Şi moartea doare şi naşterea doare şi ambele lasă rămăşiţe care trebuie împinse afară.E scrâşnet surd şi vaiet în interiorul nostru şi doar lipsa noastră de sensibilitate ne dă posibilitatea de a trăi cu ele.Intră liniştit prin creştet şi se coboară printre cele două emisfere cerebrale tocmai în creierul primimtiv.În drumul său aude scrâşnetul neuronilor care vibrează sub nenumăratele impulsuri electrice pe care le transmit mai departe.Dă piept cu o nouă formă de energie;cea a neuronilor care funcţionează ,energie bioelectrică, şi încă ceva.Ceva ce nu prea cunoaşte.O formă latentă de energie care pare a fi o baterie de rezervă.În timp ce străbate substabţa albă scrâşnetul e tot mai puternic.Celule mari,cu funcţiuni multiple,muncesc din greu pentru menţinerea vieţii.A ajuns în creierul primitiv.Complexitatea organizării este impresionantă.Celulele materiei albe se întind ca o plasă în ochiurile şi pe suprafaţa căreia se distribuie cele cenuşii.Insule,nuclei,pete.Pare un peisaj scăpat de sub condeiul unui pictor .Curenţi electrici alergători de ici colo.În stînga şi în dreapta,în sus şi în jos.Aleargă nebuneşte fără să se încurce,fără să greşească traseul.Aici se vede maşina din noi.Uzina care susţine învelişul protector al sufletului,al entităţii celei reale care suntem.Spectcacolul este magnific.Atâta efort! Cât de dificilă şi complexă trebuie să fie existenţa pe această planetă ca să necesite un asemenea costum protector,o asemenea industrie de producere a energiei bio-elecctrice?De ce atâta efort?De ce atâta încrâncenare să ţină o structură efemeră ca sufletul în condiţii atât de vitrege ca pe această planetă?Ceva îi scapă.Simte asta.Dar,acum e absorbit de explorareapropriei construcţii materiale.Aceasta era de fapt călătoria cea mai apropiată în alt univers.Era drumul spre interiorul său dar un drum conştient parcurs şi cu popasuri.Cum te poţi arunca cu gândul spre stele când tu nu ştii ce este în interiorul tău?Până mai ieri,ştia desigur de funcţionând ,era cu totul altceva.
Ca o sămânţă energetică gânditoare,străbate meleaguri necunoscute şi neexplorate de toţi oamenii.Merge în continuare oriunde îl duce intuiţia şi întâlneşte în cale construcţii misterioase de substanţă cenuşie.O lumină plăcută,caldă se cerne de nicăieri peste tot.Vibraţiile şi zgomotele îl însoţesc la fiecare pas.Din tavanul unei săli spaţioase o puzderie de luminiţe se aprind şi se sting fără încetare parcă ar sta sub un cer de noapte liniştită plin cu stele.Pe măsură ce devine mai interesat şi mai curios,frecvenţa acestora creşte.Străbate ,apoi ,un teritoriu brăzdat de filoane lungi de materie foarte densă de-a lungul cărora abia se strecoară.În faţă îi apare o inntindere lichidă asemănătoare unei mări întunecate.Privită de aproape,devine clară,transparentă.Un fir de lichid se prelinge lin ca un izvor care se opreşte din când în când pentru ca apoi să pornească din nou.Totul pare atât de asemănător structurilor din exterior încât nu mai poate face diferenţa.Logica îi slăbeşte,cel puţin logica fenomenelor materiale din lumea din care a plecat.Nu-ţi mai dă seama unde se află ;înăuntru sau afară.Încearcă să ocolească lacu şi se apropie de izvor dar un şuierat puternic îl năuceşte.E prea aproape.Prea aproape de ce ?Câmpuri de forţă necunoscute îl ridică şi îl menţin într-o stare de plutire.Poate nu este doar o senzaţie.Nu mai este propriul său stăpân.Ar vrea să se întoarcă de unde a pecat dar acest lucru îi cere un efort uriaş de voinţă.Mai întâi trebuie să invingă levitaţia şi să se reaşeze cu picioarele pe pământ.Doamne,cât poate fi de greu!Îi aminteşte fără voia lui cât de greu era să obţină starea leviitaţie afară şi acum....? Acum nu o poate nvinge în interior!Paradoxal.Totul devine paradoxal.Nu poate fi real,nu poate fi adevărat.Ce caută el acolo?Cum a ajuns la acel punct?Îi trebuie un reper,un punct de spijin pentru o idee.Aşa,gata,l-a găsit!O formă cenuşie din cealaltă parte a vârtejului îi atrage atenţia.Gata! Asta e!Îşi invinge teama,se deconectează şi coboară brusc,violent.Totul îl doare.Ce nebunie!? Vrea sş fugş cât mai departe de locul acela şi chiar grăbeşte pasul.I se pare că alunecă şi se lasă în voia mişcării până când se trezeşte absorbit într-un tub strâmt.Pereţii tubului sunt alcătuiţi din alt f el de celule decât cele întâlnite până acum.Sunt mari,străvezii şi în interiorul lor se văd uzinele care lucrează continuu.Structuri cu forme bizare se agită încoace şi în colo.Altele stau pe loc şi doar vibrează fără încetare.Se apropie ca să privească mai de aproape acest spectacol grandios şi necunoscut.Nuclei globulari plutesc fără a fi impresionaţi de forfota din jurul lor.Coboară până la capăt şi se strecoară pe un firicel alb,sidefiu care trepidează mereu.Ştie că a trecut de-a lungul măduvei spinării după lungimea traseului şi după energia elecctrică imensă care se degajă.Alunecă pe unul dintre nervii cozii de cal prin care se termină măduva,Acum,va trebui să facă traseul de jos în sus,prin tot corpul şi să se oprească ceva mai mult dosr la anumite organe care îi vor permite accesul liber.Ar vrea să stea mai mult.Chiar ar vrea să nu mai iasă dar devine conştient de perturbările pe care le poate produce prin trecerea sa ca entitate energetică distictă prin atâtea circuite funcţionale şi hotărăşte ca deocamdată să renunţe.Ştie că are puterea de a se întoarce oricând doreşte şi de aceea nu regretă decizia.Alunecă vertical spre unul dintre orificiile de acces şi se trezeşte afară.Apoi,se redirecţionează spre ochi şi prin canalul lacrimal se cantonează în spaţiul epifizei.Omul de carne îşi recapătă toate facultăţile existenţiale.
-Aşa-i că a fost mult mai bine?
-Da,dar trebuie să mă mai întorc pentru că nu eram pregătit şi nu am putut vedea nimic.
-Nu-i nici o grabă.Vei face asta de nenumărate ori,atât în corpul tău cât şi în cele bolnave care vor trebui făcute să funcţioneze din nou,dacă vor avea permmisiunea de viaţă.
-Deci ?
-Deci, la fiecare intrare trebuie să ai ppermisiunea de a interveni în ceea ce se petrece acolo
-Altfel ?
-Altfel ai face nişte prostii cât tine de mari pentru că aici,pe Pământ,în forma materială care te va acapara treptat în gândire şi simţire,vei dori să faci toţi oamenii nemuritori şi cu organisme pertfecte
-Şi ce ar fi rău în asta?
-Totul !
-Mai lasă-mă !
-Ai interveni în nişte legi şi echilibre funcţionale ale Universului material care ar duce la dezastre planetare şi chiar galactice...
-Vrei să spui că ar dispare galaxia din cauza mea!
-Ar dispare vijelios şi dureros,nespus de dureros dacă întreg Univerul ar fi locuit numai de nemuritori...
-Din cauza noastră?A gândurilor noastre?
-Asta ar conta foarte puţin.Din cauza opririi materiei într-o stare unică de structurare şi a blocării mecanismelor de experimentare continuă care cer distrugerea necondiţionată a produsului de concepţie anterior pentru generarea altuia nou,neasemănător.
-Dar oamenii seamănă între ei,au un genom comun.........
-Reperele noastre temporale sunt nesemnificative la nivel cosmic.Diferenţele care par în timpul nostru că se statornicesc încet sunt foarte accelerate la nivel universal.Acolo,departe,am trăit doar câteva ore care corespund etapelor multimilenare parcurse aici.
-Acolo,departe! Mă sufocă asemenea metafore. Acolo,unde!?
-Vezi, a sosit momentul să depăşeşti metoda analitică de judecare a contextelor...
-Stai,ai mers cam repede.............
-Mai avem timp,mai este destul timp.
-De fapt,ce mi se întâmplă?
-Aşa mai vii de-acasă! Devii şaman,nătărăule! Chiar nu înţelegi!?
-Aha!
-Vezi?
-Atunci,să-i dăm bătaie!
Gândul,însă,nu-i mai răspunde.Pare că s-a pitit pe undeva.Modalităţile de kucru în subconştient şi supraconştient se bazează pe deslegarea mesajelor simbolice şi asta e greu.Primeşti nişte fragmente de simbol pe care trebuie să înveţi să le ordonezi şi sa le trensferi în memorie,în propria ta bancă de date,pentru a le analiza, ulterior,în bloc fără a extrage fraze sau propoziţii din ele.Trecerea de la limbajul verbal la cel simbolic i se pare anevoioasă şi se vede serios întors din drumul pe care pornise şi pe care îl credea parcurs în bună parte.
-Mai am mult,foarte mult, de învăţat !
Mut de uimire şi copleşit de amploarea experienţei trăite,se refugiază lângă peretele de stâncă şi se face ghem ca pentru rugăciune.Imagini pe care nu le reţinuse la momentul intrării în corp,încep a se derula încet în memorie.
