De altfel,cea mai mare parte dintre locuitorii cetăţii plecaseră deja spre alte locuri şi doar câţiva mai bântuiau pe străzile pavate cu dale de granit cenuşiu,montate ca pentru o veşnicie,care se destrămau în braţele sece tei.Altă dată ,pe marginea străzilor erau vase pline cu flori care te îmbătau cu parfumul lor delicat.Era o adevărată mândrie pentru locuitorii oraşukui să cutive flori minunate aduse din cine ştie ce păaţi ale lumii,care de care mai frumoase şi mai exotice.Aerul era mereu proaspăt şi înmiresmat.Într-o lume dominată de violenţă şi isterie,Korul părea o oază de linişte şi echilibru.Aşa a fost până ce a lovit seceta nemiloasă.Singura scăpare ar fi fost retragerea către munţii din depărtare.Dacă îţi roteşti privirea ,observi lanţul lor aproape perfect care înconjoară valea .Cetatea se întinde până foarte aproape de poalele munţilor.Munţii Goda,cu nume straniu dar reprezentativ,din care coboară năvalnic Silarul purtând cu el viaţa .Totul,până în toamna în care ploile nu s-au mai întors după arşiţa verii.Semn rău.Urma un a n secetos. Aşa a şi fost numai că seceta a continuat încă un an şi încă unul şi apoi fără încetare ani şi ani la rând până ce totul a început să sufere.Grădinile au murit,oamenii au fugit cât au văzut cu ochii şi s-au retras în munţi,parte dintre ei au plecat chiar mai departe fără să ştie că şi acolo urmau să găsească tot aşa ceva.Pământul s-a pârjolit,pietrele s-au dezgolit ca nişte uriaşi trişti,muntele,chiar şi muntele a început să sufere.Au început incendiile,întâi mai mici şi izolate,apoi tot mai extinse ,apoi iadul.Câţiva cunoscători în arta suprsvieţuirii s-au îngropat adânc în munte,tot mai adânc.
Departe,în inima pădurilor,în grota Mokab,a rămas un om.Singur.Ascuns sau izolat,nici el nu ştie.Numele lui este.....dar ce importanţă are numele lui în această lume a morţii.Îşi aminteşte clar cum s-a îndepărtat de oameni de parcă presimţise ceva.Era student la filozofie la Universitatea din Kor şi de la o vreme începuse să aibă nişte revelaţii ciudate mai ales înanumite nopţi.Cerul părea că se deschide şi soarele clocotitor pârjolea Korul până la ultima suflare.I-a venit ideea că singura rezolvare a problemei ar fifost penitenţa personală şi meditaţia adâncă .Nu era străin de aceste practici pe care le mai folosise şi cu alte ocazii grele.Nu ştia dacă efectele urmau să fie valabile pentru un număr mai mare de persoane şi dacă sacrificiul unuia singur era de ajuns.Îşi aduce aminte cu claritate momentul în care a hotărât să se rupă de lumea obişnuită şi să ia calea sihăstriei.
A înţeles că nenorocirea care se abătuse aspra cetăţii sale se manifesta cu aceeaşi intensitate asupra mai multor regiuni ale planetei.Oamenii nu puteau depăşi acest impact decât prin răbdare şi credinţă dar în asemenea momente este foarte greu,dacă nu imposibil să le vorbeşti despre răbdare şi despre credinţă.Mai ales despre credinţă,după ce s-au rugat luni de zile fără încetare pentru iertarea păcatelor şi ajutorul cerului care,aşa cum se întâmplă de obicei,nu a venit sau va veni prea târziu,mult prea târziu pentru a mai fi interpretat ca ajutor.Disperarea ridică din străfunduri cea mai violentă şi distrugătoare latură a fiinţei umane-înclinaţia de a ucide.Treptat,treptat aceste gânduri au pus stăpânire pe el.Nu mai vedea viaţa ca mai înainte.Nu-l mai interesa nimic din tot ceea ce se petrecea în jurul său.Nimic nu mai conta pentru tânărul de 20 de ani care,involuntar,deschisese ochii asupra unei faţete nebănuite a existenţei.Înţelesese că „a fi „ este mult mai complex decât „a exista”.Închis în sine şi dezorientat a ales ca soluţie retragerea în munţii Negal.Erau sălbatici,neatinşi şi acolo îţi puteai limpezi gândurile pierdut în nenumăratele peşteri formate datorită structurii complexe a rocilor ce îi alcătuiau.Ştia deja din spusele vracilor că acolo puteai găsi o mulţime de plante comestibile şi vindecătoare şi c vhiar începuse să le înveţe.Se gândea că dacă tot pleacă să se roage să folosească acecst timp şi pentru a deprinde arta vindecării şi comunicării cu alte dimensiuni astrale.Pentru cî a învăţa limbajul plantelor şi a toate câte sunt considerarte necuvântătoare este egal cu a intra în comunicare cu dimensiunile subtile ale altor dimensiuni de manifestare materială şi nu numai.Era un om obişnuit;un tânăr curios care nu-şi dădea bine seama ce înseamnă recluziunea şi ce capcane îţi întinde ea.Nu bănuia că dintre toate pericolele care l-ar fi pândit unul era cel mai greu de înfruntat:singurătatea.Nu era deosebit de sociabil dar nici feţele nevăzute ale singurătăţii nu le cunoscuse;felul în care te macină i te învăluie putându-te pe nesinţite spre nebunie.Pentru toate există,însă, un inceput şi el avea să afle toate acestea din proprie experienţă.Lângă singurătate vor veni pe rând temeri de tot felul şi neputinţe şi suferinţe care vor face tot mai greu drumul spre desăvârşire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu